Constelatii - Hartile astronomice

  Stelele pe care le vedeti seara pe cer par a fi dispuse pe o gigantica sfera ce inconjoara Terra. Realitate aceasta este doar o iluzie , pentru ca in realitate ele umplu spatiul cosmic asa cum moleculele de aer umplu un balon. Desigur aceasta este o comparatie vadit hiperbolizata pentru a va ajuta sa intelegeti ca in realitate aceasta sfera de care vorbeam nu exista.
Dar ce sunt atunci constelatiile? Ele nu sunt altceva decat niste creatii ale oamenilor pentru a recunoaste mai bine cerul. Desigur, multe din denumirile actuale sunt pastrate inca din antichitate atunci cand oamenii isi imaginau pe cer diferiti monstrii, sau animale mitologice. Asa cum am mai spus constelatiile ne ajuta sa recunoastem cerul. Însa nu in toate timpurile constelatiile erau identificate dupa stele. În America de Sud de exemplu vechii azteci si mayasi numeau constelatii acele locuri intunecate de pe cer, unde nu erau stele. Desigur in zilele noastre cand poluarea este atat de mare nu se pune problema sa vedem un cer atat de instelat incat sa nu vedem stelele separat, ci ca un nor luminos brazdat din cand in cand cu locuri lipsite de stele, de culoare neagra, pe care sa le numim constelatii.
   Constelatiile se impart si ele in mai multe tipuri. Astfel exista constelatii vizibile tot timpul anului (Ursa Mica, Ursa Mare, Dragonul), constelatii care par a rasari si apune (Orion, Gemenii, Leul), fiind vizibile doar in anumite anotimpuri, si constelatii invizibile datorita latitudinii de 45 grade in care ne aflam (Crucea Sudului, Centaurul).
   Exista de asemenea unele constelatii ce pot contine in interiorul lor alte constelatii. De regula ele sunt enorm de mari incat au trebuit impartite in doua sau trei alte constelatii (exemplu: Constelatia Ophiuc si constelatia Sarpelui). Exceptie de la regula sunt asterismele. Ele sunt regiuni ale unei constelatii, si sunt de regula cele mai vizibile regiuni ale constelatiei respective. Un exemplu este asterismul Carul Mare din constelatia Ursa Mare.
   Unele stele din constelatii pot fi folosite ca repere in gasirea altor constelatii sau stele (exemplu: ultimele doua stele din Carul Mare duc spre Polaris, sau Steaua Polara cum mai este cunoscuta in prezent. Spun prezent pentru ca periodic steaua care indica nordul se modifica. Cauza acestei schimari a stelei polare este miscarea oscilatorie, asemenea unui titirez, a Pamantului pe orbita sa. Aceasta miscare determina evenimentul numit Precesiune. În timpul precesiunii axa Terrei descrie o elipsa pe cer. De aici se deduce ca Pamantul isi schimba steaua polara datorita faptului ca inclinarea fata de ecuatorul ceresc a planetei este suficient de mare pentru ca elipsa sa treaca prin diferite stele ale cerului. Peste 26 000 mii ani steaua polara va fii Vega din constelatia Lyrae. În timpul precesiunii Soarele pare sa rasara din diferite constelatii. Acest fapt este datorat ramanerii an urma lui cu circa 1 grad la 72 de ani. Cunoscand acest fapt, putem deduce cat este necesar Terrei sa efectueze o rotatie completa. Astfel avem 72 ani pentru un grad si 360 de grade pentru o rotatie completa. Un calcul simplu ne arata ca sunt necesari 72*360=25920 ani pentru o oscilatie copleta. 


   SURSA 02
 
   Din timpurile stravechi, oamenii au observat forme imaginare formate din grupuri de stele, pe cerul noptii. Folosind linii, ei au unit stelele in aceste grupuri, spre a forma figuri numite constelatii. Fiecare constelatie reprezinta o creatura sau un obiect si o parte din ele au nume luate de la figuri mitologice. De pe Terra stelele ce formeaza o constelatie par apropiate una de cealalta, dar de fapt se afla la diferite distante de noi. Totul depinde de diametrul si luminozitate stelei.
   Printre primele civilizatii care au construit constelatii amintim Babilonienii, Indienii, Grecii, Romani, Chinezii si Amerindienii. Aceste civilizatii locuiau in emisfera nordica si de aceea ei au construit numai constelatiile vizibile din aceasta parte a plantetei noastre. Astronomul greco-egiptean ce a trait in al doilea secol, Ptolemeu, a catalogat mai mult de 1000 de stele si a notat 48 de constelatii in lucrarea sa Almagesta. Aceste 48 de constelatii sunt numite constelatiile antice si se folosesc si acum.
   La inceputul secolului XVI navigatorii europeni au inceput sa exploreze emisfera sudica, si au observat pe cer stele necunoscute. Asa au aparut constelatiile emisferei sudice ce au nume mai tehnice. La inceputul secolului XVII, astronomul Johann Bayer a numit 12 constelatii sudice; compatriotul sau Jakob Bartsch a numit alte trei constelatii. Johannes Hevelius a numit in sapte constelatii in 1687. In urma unei calatorii in Africa de Sud, Nicolas-Louis de Lacaille a numit inca 14 constelatii si a catalogat 10,000 de stele. Aceste noi constelatii sunt cunoscute sub numele de constelatii moderne.
Inainte de anul 1922 orice astronom putea sa denumeasca o parte dintre constelatii sau chiar constelatii intregi. Din cauza aceasta s-au creat multe confuzii. Pentru a elimina orice problema, Uniunea Astronomica Internationala, formata din astronomi din toata lumea, a decis sa stabileasca un numar fix de constelatii cu granite precis delimitate. Astfel s-au stabilit 88 de constelatii. Aceste 88 de constelatii au numele in latina, o limba universala. 


   SURSA 03
 
   O constelaţie este o grupare aparentă de stele, care, unite printr-o linie imaginară, se aseamănă cu un anumit obiect, animal, zeu etc. Pentru majoritatea constelaţiilor vizibile din emisfera nordică a Pământului, denumirile există deja din antichitate. Pentru cele vizibile numai din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori şi astronomi din epoca descoperirilor geografice, şi de aceea aceste constelaţii poartă denumiri ca de exemplu Microscopul, Maşina Pneumatică etc.
   În astronomia modernă constelaţia este o anumită porţiune din sfera cerească exact delimitată, în jurul figurii imaginare iniţiale, astfel încât fiecare obiect ceresc poate fi atribuit unei constelaţii.
Poziţia relativă a stelelor din constelaţii nu este chiar fixă, ci se schimbă simţitor în decursul miilor de ani.
   Istoric
   Sistemul de constelaţii pe care îl folosim în prezent se bazează pe cele 48 de constelaţii descrise de renumitul astronom grec din Alexandria, Ptolemeu, în lucrarea sa cunoscută mai ales sub titlul ei arab Almagest. În această lucrare apărută în anul circa 150 î.H., Ptolemeu face o sinteză a cunoştinţelor despre astronomie din acea vreme, majoritatea datelor provenind de la observaţiile făcute de către Hiparh cu 300 de ani mai devreme. Catalogul cuprinde 1022 de stele care sunt grupate în 48 de constelaţii, dintre care 47 mai există şi azi; a 48-a, Argo Navis (Nava Argonauţilor ), a fost împărţită în 4 constelaţii: Carina, Puppis, Pyxis, Vela. Nu mai este cunoscut exact locul unde s-au aflat pe cer aceste figuri imaginare, însă există o particularitate a reprezentărilor care ne ajută: porţiunea de forma unui cerc în jurul polului sud ceresc, în care nu au existat constelaţii. De aici se poate deduce că locul trebuie să se afle undeva pe la 36° latitudine nordică. De asemenea, poziţia centrului acestui cerc faţă de polul sud de astăzi s-a schimbat datorită precesie; acest fapt ne indică timpul care a trecut de atunci: cca. 4500 ani. În acea perioadă existau civilizaţii înaintate atât în Babilonia cât şi pe insula Creta. În favoarea insulei Creta ar fi observarea constelaţiilor pentru scopurile navigaţiei pe mare, însă nu există nici o dovadă, poate şi din cauza catastrofei declanşată de erupţia vulcanului de pe insula Thera (Santorini) acum aproape 4000 de ani, care a avut un efect dezastruos asupra civilizaţiei minoice.
   Constelaţiile în prezent
   La congresul Uniunii Astronomice Internaţionale din 1922 s-a stabilit ca cerul să fie împărţit în 88 de constelaţii. Una dintre ele, constelaţia Şarpele (serpens), este alcătuită din două părţi separate pe cer: Serpens Caput şi Serpens Cauda (coada şi capul şarpelui). 


sursa:ipedia.ro

1 comment:

  1. Mulți spun că sunt doar niște asterisme ce imită constelațiile ptolemaice. Toți ceilalți știu că tot ce-i românesc nu piere și nici nu este imitație de prost gust. Și uite așa, din aproape în aproape au ajuns până la noi constelațiile românești tradiționale. Redescoperiți cerul românesc și cultura sa populară stelară pe www.crt.ro.com

    ReplyDelete

Free Page Rank Tool